Delhi

In Delhi, am stat in doua randuri. O data am venit de la Jaipur cu trenul si o data de la Varanasi cu avionul, dupa ce am renuntat sa mai mergem pana in Darjeeling si Kolkata cu trenul de noapte. Desi imi pare rau ca n-am apucat sa vad muntii Himalaya si plantatiile de ceai din Darjeeling, cred ca a fost o decizie buna sa ne intoarcem in Delhi.

Al doilea oras ca marime al Indiei, Delhi are una dintre cele mai bine dezvoltate infrastructuri, dintre orasele indiene. Asta inseamna un trafic mai lejer, atat de lejer pe cat este posibil in India. La strazile si bulevardele largi construite de englezi se adauga si modernul metrou, construit pentru jocurile Commonwealth 2010, care rivalizeaza cu cele din marile orase ale lumii.

Dar si metroul cu toata aparenta sa modernitate, cu linii suspendate si trenuri rapide este totusi in India si prin urmare are caracterul sau aparte. Ca sa mergi cu el, trebuie sa fi perchezitionat de un politist, iar bagajul trebuie trecut printr-un dispozitiv ca acelea de la aeroport. Barbatii sunt verificati de un politist, iar femeile de o politista. In statiile mai putin importante, regula asta nu schimba mult lucrurile, in schimb in cele mari, la coada pentru femei asteapta 5-6 persoane, in timp ce la cea de barbati sunt sute de oameni. Apoi, fiecare metrou are un vagon special pentru femei, care e de obicei destul de liber. Restul metroului este plin de barbati buluciti, de te miri cum pot incapea atatia oameni in atata spatiu. Probabil ca explicatia pentru acest fapt este ca in familiile traditionale indiene, barbatul este singurul care aduce banii in familie, totusi te-ai fi asteptat ca intr-un oras din secolul 21 lucrurile sa stea altfel.

Dar Delhi nu este chiar asa de modern. O data ce ai parasit strazile principale si bulevardele largi, te intalnesti cu aceeasi Indie de peste tot: aglomeratie, vaci comunitare, claxoane, gunoi si mirosuri "necrutatoare".

In Delhi am vizitat Jama Masjid, cea mai mare moschee din India, Fortul Rosu (Lal Qila), mormantul lui Humayun si Laxami Narayan Mandir. In rest am stat o gramada de timp prin emporiumurile guvernamentale, niste magazine de suveniruri, numite pompos "emporium". Faptul ca sunt guvernamentale inseamna ca au preturi fixe, nenegociabile, lucru unicat in India si vanzatorii care nu se tin dupa tine sa-ti vanda ceva, ceea ce era iarasi unicat. Preturile sunt mai mari decat in alte parti, dar si lucrurile de aici par de-o calitate mai buna. Cred ca a doua zi in care ne-am simtit bine in India, dupa cea din Jodhpur, a fost cea pe care am petrecut-o la cumparaturi prin emporiumuri si apoi la mausoleul lui Humayun, un loc foarte frumos, dar, mai important decat asta, un loc linistit. Celelalte zile in care ne-am mai simtit bine au fost cele in care stateam la Varanasi in hotel, ne trageam sufletul dupa calatoria cu trenul si nu ieseam decat sa mancam :)

Delhi a fost una din experientele decente ale excursiei noastre. Inceputul si sfaristul au fost mai ciudate. Cand am venit din Jaipur cu trenul, taximetristul ne-a dus in alta parte decat trebuia, apoi a trebuit sa traversam un pod peste 16 linii ferate ca sa ajungem la un hotel care nu avea locuri libere, apoi inapoi, pentru a vizita vreo 5 hoteluri, in care nici daca iti dadeau bani n-ai fi stat, pana sa gasim un loc mai OK.

Cand am plecat din Delhi, am aranjat la hotel ca un taxi sa ne duca la aeroport. Am platit in avans receptionerului si ne-am suit in taxi. Am mers un pic, dupa care soferul s-a intors candid sa ne intrebe unde mergem. Deja in minte, ma si gandeam ca am platit banii degeaba la hotel, daca taximetristul nu stia unde vrem sa mergem, dar pana la urma am ajuns cu bine. La aeroport, am avut alte bucurii. La intrare pe bagajul de mana se pune o stampila, care arata ca bagajul a fost verificat. La mine au uitat sa faca asta, iar cand am vrut sa ne urcam in avion, pe mine m-au oprit sa ma verifice din nou. Toti restul pasagerilor au intrat, pana a ajuns persoana care trebuia sa verifice geanta inca o data si normal n-a gasit nimic.

Asadar nici macar lucrurile simple nu sunt simple in India, si nici cea mai temeinica pregatire nu te va feri de surprize (de obicei, neplacute :)

Varanasi

Intrarea noastra in Varanasi, nu a fost chiar triumfala. Dupa noaptea "extraordinara" din Marudhar Express, eram la pamant. Nici in Varanasi, lucrurile nu au mers chiar pe roate: hotelul la care vrusesem sa mergem fiind plin. Dupa ce ne-am fatait ceva timp, cu rucsacii in spate, in plin soare, la 12 ziua, am gasit pana la urma un loc decent. Mai pe seara dupa ce ne-am mai tras un pic sufletul, am gasit si un restaurant bun, chiar daca serveau doar mancare vegetariana. De fapt, carne gasesti destul de rar, in special, in restaurantele pentru turisti straini.

Hotelul nostru nu era in zona turistica, de pe langa Gange. Aici lumea nu se oferea sa-ti vanda nimic, nu vroia poze cu tine si in afara de cateva priviri lungi, te simteai ca acasa sau cat "acasa" poti sa te simti in India. Desi in jur mai erau destul de multe hoteluri, ele erau pline in special cu indieni, care trecusera la motivul vizitei in cartea hotelului "religia", pentru ca Varanasi este cel mai sfant loc al hindusilor. Daca dai coltul aici, ciclul reincarnarilor se intrerupe, scopul religiei hinduse.

La Varanasi, atractia principala e raul Gange si ghaturile de pe malul sau. Majoritatea ghaturilor sunt folosite pentru bai rituale, dar cateva sunt folosite pe post de crematoriu. Cadavrele sunt imbaiate in rau, apoi arse, iar, dupa 11 zile, cenusa lor este aruncata tot in Gange. De altfel, raul este foarte poluat, dar acest lucru nu-i opreste pe hindusi sa-si faca baia rituala aici.

Mai putin spiritual, tot in Gange, sunt spalate turme de bivoli sau haine, care sunt apoi uscate intinse pe pietre, alaturi de caramizi "ecologice" din balegar. Eu sincer n-am prea simtit spiritualitatea locului, dar eu n-am fost niciodata prea spiritual.

Un pic mai curat a fost Sarnath, unul dintre cele mai importante patru locuri budiste de pelerinaj, aflat la 15km de Varanasi. Aici Budha a tinut una dintre invataturile sale, iar imparatul budist Ashoka a construit o "stupa" si o manastire care au fost insa abandonate de mult. Mai interesante decat vestigiile arheologice erau grupurile de calugari veniti in pelerinaj si caprioarele din parcul din apropiere.

Pana la urma, Varanasi n-a fost atat de rau. Ne-am lins ranile, am renuntat la planul cu muntii Himalaya si Kolkata, ne-am luat bilete de avion inapoi in Mumbai si am inceput sa numaram zilele pe care le mai aveam de petrecut in India. In plus, oamenii din Varanasi erau mai putin stresanti decat in alte parti, iar spectacolul strazilor din Varanasi era poate la fel de fascinant ca si atractiile turistice ale orasului:

Marudhar Express sau trenul groazei

In general calatoriile cu trenul prin India sunt recomandate de catre ghidurile turistice, care expun intr-o lumina favorabila reteaua de transport feroviar indiana. Eu cred, totusi, ca autorii acestor ghiduri n-au mers niciodata cu Marudhar Express.

Trenul merge de la Jodhpur la Varanasi si parcurge aceasta distanta in vreo 24 de ore. Noi am mers cu el de doua ori: prima data de la Jodhpur la Jaipur, iar a doua de la Agra la Varanasi. De fiecare data am luat biletul cel mai scump si, credeam noi, la clasa cea mai buna. Dar nici macar biletul cel mai scump, nu te poate feri de surprizele Indiei.

Cum o buna parte din drum este parcursa noaptea, majoritate vagoanelor sunt vagoane de dormit. De aceea, primul drum, desi l-am parcurs in timpul zilei, am mers intr-un vagon de dormit, clasa 2AC (cu siguranta acest detaliu nu pare foarte important si nici noi nu i-am dat mare importanta, dar experientele viitoare ne-au dovedit contrariul). La inceput in vagon mai erau o familie locala si un cuplu de englezii, mai in varsta, frumos imbracati. Ne-am gandit ca am nimerit bine, ca n-am luat biletul cel mai scump degeaba, doar mergeau oameni respectabili in vagonul nostru. Dar, n-a plecat bine trenul din gara si o aud pe Andreea "semitipand". Eu o intreb ce are. Cauza sperieturii din vagonul cel mai scump din tren era un soarece care zburda vesel pe sub bancile vagonului. Sase ore, cat a durat calatoria, am enumerat posibilele boli transmisibile de catre micul nostru tovaras de calatorie. Intre timp, vagonul s-a mai umplut dar in afara de englezi, nimeni nu a dat prea mare importanta soarecelui. Dupa ce s-au plans englezii, cineva a dat cu dezinfectant pe podea, dar nu a schimbat prea mult situatia. Cred ca si soarecele s-a bucurat ca merge pe o podea curata.

In cele din urma am ajuns la Jaipur si am coborat primii din tren, cu speranta ca nu va trebui mai sa trecem prin asa ceva vreodata. Dar bineinteles ca povestea nu s-a terminat aici.

Dupa Jaipur si Delhi am ajuns in Agra si vroiam sa cumparam bilet de tren spre Varanasi, cand am aflat cu bucurie ca singurul tren pe care puteam sa-l luam era, surpriza, Marudhar Express. In culmea "bucuriei", ne gandeam deja la reintalnirea cu vechiul nostru prieten si poate si cu familia lui, de ce nu :)

Dar "incredibila Indie" avea, ca de obicei, alte planuri pentru noi. Totul a mers prost incepand de la cumparatul biletelor. Pentru ca Varanasi este cel mai important loc de pelerinaj hindus, trenul care era aproape gol intre Jodhpur si Jaipur era acum plin si biletele greu de obtinut. A trebuit sa platim o taxa suplimentara ca sa fim siguri ca urcam in tren, dar am platit-o cu inima impacata, ca macar eram siguri ca mergem mai departe.

Apoi in ziua plecarii, am ajuns prea devreme la gara, iar garile indiene sunt groaznice. Tot peronul si sala de asteptare erau pline de oameni trantiti direct pe jos pe langa bagaje si cand zic pline, trebuie sa-ti imaginezi ca spatiul pe unde mergi e mai mic decat suprafata ocupata de oameni. Adauga la asta faptul ca oamenii nu au obiceiul sa puna mana la gura cand tusesc si ca tusesc toti de parca-s pe moarte si ai deja o idee de ce loc edenic e gara din Agra. Ne mutam afara din gara, acolo aerul este respirabil, dar sunt o gramada de tantari, asa ca ne intoarcem inapoi pe peron. Ce mai, trei ore minunate.

In sfarsit, vine si trenul nostru, dar pe alta linie decat cea pe care trebuia. Fugim peste pasarela cu restul puhoiului de oameni care mergeau la Varanasi. Cand coboram de pe pod o luam inevitabil gresit in cautarea vagonului, iar trenurile indiene sunt lungi ca marfarele la noi. Am ajuns la capatul trenului, fara sa gasim vagonul si fugim "veseli" in directia opusa (nu sunt prea mandru de ce era la gura mea in timpul asta despre indieni si trenurile lor). Gasim in cele din urma vagonul, mai e inca timp pana pleaca trenul asa ca ne relaxam o secunda. Am crezut ca am scapat, dar cand ne urcam in tren ramanem ca trazniti. Pe locurile noastre, erau deja 4 oameni. Stam fara replica cu bagajele in spate, in mijlocul coridorului si nu intelegem ce se intampla. Aparent, clasa 2AC, inseamna doua paturi suprapuse, deci patru intr-un compartiment. Noi, in schimb am nimerit la 3AC, trei paturi suprapuse si deci sase oameni in compartiment. Si bucurie, bucurie, noi aveam si locurile cele mai de sus. Si mai bucurie, fiind vagon cu aer conditionat, eu am nimerit langa gura de ventilatie.

Pe langa "valurile" de noroc care ne loveau, am avut si proasta inspiratie sa punem rucsacii cu noi in pat, pentru ca citisem ca la Varanasi se fura din tren si, in plus, vazusem cu o zi inainte un japonez buimac care le povestea altora, ca cineva ii daduse sa bea apa in trenul dinspre Varanasi si i se facuse rau si d-abia ajunsese la hotelul unde l-am auzit si noi povestind.

In timpul unei nopti albe, inghesuiti intre bagaje si cu ventilatia in cap a trebuit sa regandim planul meu minune care mai presupunea doua calatorii cu trenurile de noapte. E greu sa descrii starea pe care am trait-o noi in acel tren, de abia dupa doua zile ne-am revenit dupa drumul asta. Oricum dorinta noastra de a mai "experimenta" India a fost franta. Am renuntat la restul excursiei planificate si am luat un bilet de avion spre Delhi.

Taj Mahal, ghid de supravietuire a turistului in India

Ai reusit intr-un fel sau altul sa ajungi in orasul destinatie. Sa calatoresti cu trenul este in sine o aventura: pana cumperi biletul de tren esti deja gata sa bati pe cineva, si nici dupa ce il ai nu esti sigur ca pleci, dar pana la urma reusesti.

Reusesti sa ajungi si la un hotel, desi nici partea asta nu e lipsita de surprize. De exemplu in Agra, ne-am inteles cu taximetristul sa mergem la Taj Mahal, dar Taj Mahalul este mare, iar traficul este oprit pe langa el, asa ca am fost evacuati neceremonios, cu tot cu bagaje, la vreo 10-15 minute de mers pe jos de Taj si de hoteluri, asta in conditiile in care se putea totusi ajunge mult mai aproape.

Trecem si peste asta si presupunem ca ai reusit sa te cazezi la un hotel. Hotelurile sunt relativ ieftine, 14 dolari pentru o camera de doua persoane am dat noi in medie, dar se putea sta si cu mult mai putin. Camerele astea vin tot timpul cu surprize incluse. Cateva din pataniile noastre: in doua locuri, hotelul era langa moschee, asa ca la 5:30 vroiai, nu vroiai te trezeau credinciosii lui Allah cu chemarea la rugaciune; in alte doua locuri, hotelul era prea aproape de gara, iar conductorii de locomotiva isi folosesc sirena asa cum isi folosesc soferii indieni claxonul (foarte des); si cand ai scapat de toate astea ai vecini care vorbesc tare, isi curata caile respiratorii foarte zgomotos si pereti subtiri.

N-ai probleme cu zgomotul, ai fost inspirat si ti-ai luat dopuri de urechi, n-ai scapat totusi de probleme. Urmatoarea incercare: apa calda. Apa calda este peste tot, dar intr-un loc e numai dimineata si seara (super OK), in altul trebuie sa dai tu drumul la boiler, in altul trebuie sa-l chemi pe receptioner sa dea drumul la boiler, in altul trebuie sa-l chemi pe receptioner sa dea drumul la boiler si sa puna siguranta la loc dupa ce se spala un om, ca sa se poata spala si celalalt, in altul ai apa calda mereu dar nu e presiune, in altul trebuie sa astepti jumatate de ora sa se incalzeasca si tot asa...

Deci te-ai cazat. Esti bine, pentru moment te mai relaxezi in pic.

Cand ai iesit din hotel, incepe cu adevarat distractia. Vrei sa ajungi la obiectivul turistic si de obicei nu poti sa ajungi pe jos. Noi cu mijloacele de transport in comun, n-am mers, am luat mai tot timpul taxiul sau cicloricsele, pentru ca te zdruncinau mai putin. Inainte sa iei un taxi, trebuia sa te targui. Targuiala o incepeam de la jumatate de pret din cat cereau, dar ni s-a spus ca ar trebui sa incepem de la 20%. Miscarea cea mai utila era sa te faci ca pleci si ca nu esti multumit de cat cere si atunci iti dadeau pretul pe care il ofereai tu, care era probabil si asa mult mai mare decat ar fi platit un indian, dar oricum extrem de ieftin pentru noi (de exemplu, pentru un drum 40km dus si 40 intors, plus doua ore jumatate de asteptare a costat 20 de dolari). Te-ai inteles la un pret, nu-ti imagina ca ai scapat. De fapt in afara de camera de hotel si nici macar acolo, nu te poti relaxa nicaieri. Si in camera de hotel, pana ne-am prins noi ca trebuie sa ti usa incuiata, mai intra room service-ul fara sa bata la usa si fara invitatie.

Dupa ce esti in taxi, incepe soferul sa-si spuna povestea: ca poate sa te duca acolo si acolo, ca te asteapta, ca e totul foarte ieftin, ca stie cine stie ce magazine, ca au marfa extraordinara, si cate si mai cate. Pana nu-l ameninti ca daca nu tace, te dai jos din masina, nu se opreste. Dupa aia mai rasufli un pic pana ajungi la destinatie. Acolo, pretul stabilit se schimba. Tot timpul vor mai mult,"thank you money", tip, le auzi pe toate. De cele mai multe ori daca pleci, nu trebuie sa le mai dai banii astia, dar nu o sa scapi fara sa faci pe suparatul si sa-i spui pe un ton cat mai fioros ca nu-i dai nimic.

Esti aproape de atractia turistica, mai ai de mers 100 de metri. Crezi ca e usor? Nu, nu este :D Incep vanzatorii de suveniruri ca e ieftin, ca e marmura, ca e piatra pretioasa, ca e perfect pentru tine, zici de atatea ori "nu" ca te plictisesti, pana la urma iarasi iti vine sa pocnesti pe cineva. Probabil ca si ei simt cand esti nervos si te lasa mai repede. Scapi de vanzatorii ambulanti, ajungi la magazinele de suveniruri. Incep si vanzatorii din magazine sa se tina dupa tine, ca esti oaspetele lor, ca vor sa te faca sa te simti extraordinar. Unul dintre astia a fost pe cat de enervant pe atat de comic: cum era o treapta pe drum, ne spunea sa avem grija sa nu ne impiedicam (watch your step). Noi eram aparent foarte tampiti si nu reuseam sa vedem treapta si nu stiu zau daca ne-am fi descurcat sa ridicam piciorul un pic mai sus, fara ajutorul lui pretios.

Ajungi cu nervi la pamant la coada de bilete, platesti uneori de 30 de ori mai mult ca indienii, ca sa stai dupa aia inghesuit la coada cu ei la intrare. Daca te duci mai devreme stai inghesuit cu turistii vestici :) In timpul asta refuzi vreo 4-5 pseudo-ghizi, care debiteaza niste prostii imense alora pe care i-au pacalit. Pana la urma intri in incinta obiectivului turistic. De obicei, chiar sunt interesante si frumoase atractiile lor, dar nu ai timp sa te bucuri foarte mult, pentru ca ceilalti turisti indieni vor poze cu tine. Unii cer voie si te roaga sa pozezi cu ei, altii se asaza langa tine in timp ce restul prietenilor/ familiei se hlizesc cu telefonul in mana (tot timpul am stiut ca aparatul foto la mobil e o inventie idioata). La inceput e amuzant, dar devine rapid enervant (pentru ca sunt multi care vor poze cu tine). Le spui celor care te roaga sa faci fotografie ca nu vrei, si te muti de langa inteligentii care se aseaza langa tine. In ultima instanta, daca doar incearca cineva sa-ti faca fotografie de la "distanta" (1-2 metri cat pot ei cu junghiurile lor), fara cunoscuti, folosesti diverse proiectile artizanale, de exemplu sapca, sa ii faci sa inteleaga ca nu vrei sa fi pozat.

Ca bonus, dupa ce ai platit pretul de turist strain, mai ai placuta surpiza sa ti se ceara bani si la toaleta sau la "garderoba" (in multe locuri trebuie sa te descalti si sa-ti lasi pantofii). De obicei, e scris pe undeva ca e gratis, dar cineva sta de obicei plasat in fata semnului ca sa nu-l vada nimeni.

Cam asa e o zi la o atractie turistica din India. Va intrebati ce treaba are asta cu Taj Mahalul? Ei bine, nici macar cea mai frumoasa cladire din lume, si probabil ca Taj Mahalul este cea mai frumoasa cladire din lume, nu poate transforma o asemenea zi intr-o zi placuta.

Pe urmele puternicilor moguli, prin Agra si Fatehpur Sikri

Agra este orasul in care se afla celebrul Taj Mahal, dar, pentru ca a fost mult timp capitala imperiului mogul, tot aici se gasesc si alte vestigii cum este fortul (Agra Fort), Itmad-Ud-Daulah, cunoscut si sub numele de "Baby Taj" sau parcul Mahtab Bagh care sunt la fel de frumoase si interesante.

Dinastia mogula (a nu se confunda cu mogulii nostri) a fost intemeiata de catre Babur, despre care se zice ca era urmas atat al lui lui Ginghis Han cat si al lui Timur Lenk. Domnia sa a fost de scurta durata, intre 1526 si 1530, fiind urmat de catre Humayun. Si domnia lui Humayun a fost scurta, iar norocul lui a fost schimbator, el fiind mai intai infrant, apoi reusind sa recucereasca orasul Delhi, unde a murit dupa doar un an.

Fiul sau, Akbar, a fost cel care va mari cel mai mult imperiul mogul. In timpul domniei sale, capitala imperiului a fost mutata la Fatehpur Sikri. Aici un sfant musulman i-a prezis imparatului ca va avea un mostenitor la tron. Ceea ce, fie vorba intre noi, nu mi se pare cine stie ce viziune avand in vedere ce haremuri aveau imparatii in acea perioada. Insa, cand urmasul la tron s-a nascut, Akbar si-a construit noua sa capitala la Fatehpur. Orasul nu a avut o istorie prea indelungata. Fiind pozitionat intr-o zona arida, fara cursuri de apa, el a fost abandonat dupa moartea acestuia.

Jehangir l-a urmat pe Akbar la tron si a reusit sa mentina unitatea uriasului imperiu relativ intacta. In Agra, se afla frumosul mausoleu Itmad-Ud-Daulah, construit pentru vizirul lui Jehangir, un nobil persan care este si bunicul lui Mumtaz, cea careia ii va fi dedicat Taj-ul. Desi nu este atat de mare si impresionant ca acesta, Itmad-Ud-Daulah captiveaza prin delicatetea si frumusetea sa.

Urmatorul mogul urcat pe tron, Shah Jahan, va fi cel care va ramane cel mai cunoscut dintre moguli, viata lui fiind parca desprinsa dintr-un basm. A urcat pe tron dupa ce i-a omorat pe toti ceilalti mostenitori, apoi a construit poate cea mai frumoasa cladire din lume, Taj Mahal-ul, mausoleul construit pentru sotia sa Mumtaz, care a murit nascand cel de-al 14-lea copil al lor. Ultimii ani ai vietii si i-a petrecut in fortul din Agra, intemnitat de propriul sau fiu Aurangzeb, de unde putea doar privi din departare la magnificul monument pe care-l construise.

Cand scriam titlul "pe urmele mogulilor", nu vroiam sa spun ca daca ajungi aici te vei si simti ca un mogul sau macar ca un turist obisnuit intr-o tara obisnuita. Dar despre asta voi scrie in urmatorul post :)

Jaipur, orasul roz

Cand am plecat in India, cunostintele mele despre aceasta tara se rezumau la Taj Mahal si la orasul Jaipur, despre care stiam din emisiunea "Maimute la furat" de pe National Geographic. Asa ca am tinut foarte mult sa vizitam si acest oras si templul Galta cu a sa trupa de maimute.

Din pacate, templul a fost o mica dezamagire. Desi frumos ca arhitectura si amplasare, tot complexul era lasat in paragina: rezervoarele unde hindusii puteau sa-si faca baile rituale erau murdare (ceea ce nu-i oprea sa-si faca totusi baia), roiuri de muste bazaiau peste resturi lasate de diverse animale: maimute, vaci sau oameni, iar templele nu cred ca mai fusesera vopsite de decenii.

Rezervorul principal era folosit de copiii locali pe post de strand, insa acestia au renuntat repede la distractia asta, atunci cand ingrijitorul templului le-a adus maimutelor de mancare. Noi ne asteptam ca maimutele sa sara pe bietul om sa-i fure mancarea, in schimb au tabarat copiii. A incercat omul sa scape, dar cateva portocale tot i-au furat astia mici. La maimute au ajuns doar cojile de portocale, aruncate cu precizie de micii hindusi.

Maimutele au facut toata experienta mai placuta. La inceput, toropite de caldura, nu era prea active, insa dupa ce au primit de mancare parca si-au mai revenit putin. Oricum, n-am avut parte de jiumbuslucurile din emisiunea TV. Acum ca stau sa ma gandesc, era si greu ca realitatea sa fie la fel cu o emisiune filmata si regizata de niste profesionisti, dar parca diferenta a fost prea mare. In emisiune, padurea din jurul templului parea o jungla, in realitate erau doi trei copaci si un peisaj destul de golas, iar templul parea o minune arhitectonica, cand de fapt era o paragina. Desi trebuie spus ca intr-adevar avea potential, cladirile erau frumoase si unele bazine erau frumos construite direct in stanca. Dar cand in apa plutesc alge si gunoaie, iar peretii templelor sunt crapati si scorojiti, se pierde din frumusete.

Templul este la marginea orasului si noi am facut greseala sa mergem pana acolo cu o ricsa. Eu cred ca indienii nu o sa aiba nevoie niciodata de roller coaster, o plimbare cu o ricsa din asta prin traficul lor ofera senzatii similare. Dupa drumul asta n-am mai mers decat cu taxiuri sau cu cicloricse (biciclete cu 3 roti), prea am ajuns zdruncinati. Eu m-am dat de atatea ori cu capul de acoperis, ca am crezut ca ies cu capul prin el la un moment dat. E adevarat, ca o calatorie din asta e o experienta extraordinara la limita realului: motociclete, masini, camioane trec pe langa tine si te intrebi cum de nu ai facut accident, apoi vezi carute trase de camile si in sfarsit elefanti. Te intrebi daca lucrurile chiar sunt adevarate sau te-ai lovit de prea multe ori la cap si ai vedenii.

Jaipur este cunoscut si ca "orasul roz", datorita culorii caselor din orasul vechi. Aici se afla palatul maharajahului, Hawa Mahal, o frumoasa cladire de unde femeile de la palat puteau sa se uite la agitatia orasului si Jantar Mantar, un loc cu ciudate instrumente astronomice, construit de maharajahul Jai Singh in 1728.

Si aici ca si in Jodhpur, mai mult decat rozul socheaza alte lucruri: ca traficul sau mizeria. De altfel, primul nostru contact cu Jaipurul a fost poate cel mai socant din toata excursia.

O luasem noi frumusel pe Palace Road (ce nume potrivit), pe langa hotelul Sheraton. In curtea hotelui se vedeau niste copacei frumosi cu flori rosii, totul era bine. Dar imediat cum s-a terminat curtea hotelului, am dat peste cea mai mare toaleta in aer liber. Vreo 50 de metri sau mai mult, tot trotuarul era plin. Si ca experienta sa fie completa un elefant mergea prin trafic direct spre noi. Cumva am reusit sa ne strecuram printre animalul de 2 metri fara sa calcam in norocul de pe trotuar, dar cred ca atunci am inceput noi sa banuim ca India e chiar mai incredibila decat sustine sloganul ei turistic: "Incredible India".

Jodhpur, orasul albastru

Din Mumbai, am zburat in Jodhpur.

Aflat in statul Rajahstan, acesta este cunoscut si ca "orasul albastru". Albastrul era culoarea brahmanilor, casta superioara a religiei hinduse si numai acestia aveau voie sa-si vopseasca casa in aceasta culoare. Cu timpul si alti locuitori ai Jodhpurului le-au urmat exemplul si astfel orasul si-a castigat renumele.

Mai mult decat culoarea albastra, ce te uimeste prima oara este, surpriza, traficul. De la aeroport lucrurile par linistite, doua-trei ricse (rickshaw - sunt niste motociclete cu trei roti, folosite pe post de taxiuri sau, uneori, de microbuz - am vazut si cate 7 oameni inghesuiti intr-una), cativa oameni. Te gandesti ca Mumbaiul e un loc nebunesc si ca in sfarsit ai dat de un loc normal. Nimic mai gresit. Cu cat te apropii mai mult de centru, cu atat traficul creste, claxoanele sunt folosite intensiv si observi cum sirurile de masini, motociclete si biciclete se bifurca la intervale regulate pentru a ocoli cate o vaca intinsa pasnic in mijlocul soselei. Dupa care vezi ca in Jodhpur nu sunt trotuare si ca toate masinile, ricsele si motocicletele trec claxonand si huruind cam la jumatate de metru de tine, uneori si mai putin. De curand, aflat in Bucuresti am trecut pe langa niste muncitori cu un pickhammer (masinaria aia care sparge trotuarul ca sa se puna cabluri pe sub pamant). Zgomotoul era asurzitor, dar de la vreo cinci metri inceta sa mai devina enervant si dupa se pierdea. In Jodhpur, zgomotul asta era permanent. Cu mici exceptii, in Delhi si Mumbai, cam asa e traficul in toate orasele indiene pe care le-am vizitat. La inceput ti se pare o aventura si ti se pare ca sfidezi soarta iesind doar pe strada, dupa, te obisnuiesti, desi nu pot sa zic ca m-am simtit vreodata comfortabil. Am vazut ca nu e chiar asa de periculos, dar nu e niciodata placut sa-ti claxoneze cineva in cap de la unu, doi metri, dupa care experienta sa se repete peste alti zece metri si tot asa mereu si mereu.

In Jodhpur, atractia principala este fortul Mehrangarh, aflat in proprietatea urmasilor maharajahilor care au condus acest tinut in trecut si care uimeau Londra prin pompa alaiurilor lor exotice. Se spune ca intr-una din aceste calatorii, in ciuda masurilor extraordinare de securitate, piciorul unei printese a fost fotografiat, atunci cand aceasta intra in masina. Maharaja a fost teribil de manios si a cumparat intreaga editie a ziarului inainte ca acesta sa fie distribuit. Probabil, ca atunci s-au pus bazele presei de scandal si a viitorilor paparazzi :)

Maharajahul actual, care vorbeste pe ghidul audio al fortului, nu mai are puterea politica a predecesorilor sai, dupa cum se plange de cateva ori, insa nu cred ca are probleme financiare avand in vedere ca fortul e al lui si tot al lui este un alt palat transformat acum in hotel, la care o noapte de cazare in cea mai scumpa camera costa cam 3000 de dolari.

Marturie a maretiei si bogatiei trecute este si Jaswant Thada, monumentul comemorativ al maharjahului Jaswant Singh II, o cladire foarte frumoasa, pe malul unui mic lac, aflat la vreo 5 minute de mers de fort.

Fortul a fost singura atractie turistica din India organizata dupa standarde occidentale: toalete curate cu sapun (lux :) si o cafenea cu cu mancare comestibila si pentru noi: chicken burger :), iar ziua petrecuta la aici si la Jaswant Thada a fost una dintre cele mai frumoase din India.