Santiago de Chile

Santiago, capitala Chile, a fost o oprire necesara in drumul nostru, desi s-a dovedit ca am stat aici un pic cam mult.

Nu e neaparat un oras urat, dar e unul in care nu sunt prea multe lucruri de facut si care are o problema cu poluarea (smog). Mergand prin oras, nu pare a fi poluat (nu mai mult ca in Bucuresti, de exemplu), dar daca te urci pe unul dintre dealurile din oras (cerros) nu poti sa vezi prea departe. Pe unul dintre aceste cerros (Santa Lucia) exista o placuta donata de ambasada Marii Britanii care atesta ca Charles Darwin a urcat si el acolo in timpul calatoriei sale din 1834. Citatul lui Darwin spune ca privelistea l-a impresionat si i s-a parut ca e una dintre cele mai frumoase din cate vazuse. Azi din acelasi loc, nici nu poti sa distingi faptul ca Santiago este inconjurat de munti, iar orizontul este gri sters, cenusiu.

Ce ar fi vazut Darwin azi

Santiago are totusi toate beneficiile unui oras mare, multe restaurante, cafenele, parcuri, magazine si un sistem de transport foarte bun; aparent statii noi de metrou sunt construite in fiecare an. Asta m-a uimit foarte tare, pentru ca, din cate stiu eu, statiile de metrou, ca si autostrazile, se construiesc in zeci de ani si necesita o munca titanica :D

Parcul Santa Lucia

Parque Florestal

Fantana pe una din strazile pietonale din centrul orasului

Fosta gara convertita in spatiu de expozitii si restaurante

Poncho pentru copii vandut la targul Santa Lucia

Curtea unei case

Poster pentru prevenirea obezitatii

Una dintre numeroasele biserici catolice din oras

Pictura murala

In centrul orasului Santiago, se afla palatul La Moneda, fosta monedarie in perioada coloniala, azi palatul prezidential. Aici, s-a sinucis (in circumstante dubioase) presedintele de atunci Salvador Allende, in timpul loviturii de stat a generalului Pinochet.

La periferia orasului se afla unele dintre cele mai celebre vii chiliene; noi am vizitat podgoria Concha y Torro, cea mai mare din Chile si am avut ocazia sa degustam din vinurile casei.

Pucon si vulcanul Villarica

Primul oras din Chile in care am stat mai mult a fost Pucon. Din oras se vede in departare vulcanul Villarica, cu forma sa conica, aproape perfecta si cu varful acoperit de zapada. Villarica este unul dintre vulcanii din zona inca activi (ultima eruptie a fost in 1997), dar acum e considerat "stabil" , asa ca exista numeroase agentii in oras care ofera tururi pe el. Pentru ca parea interesant, ne-am inscris si noi pentru o astfel de excursie. Am avut o vaga impresie ca s-ar putea sa fie greu, dar m-am gandit ca nu poate sa dificil din moment ce toata lumea face asta.

Casuta din Pucon - in spate, vulcanul Villarica

Ca sa urci ai nevoie de ghizi si de echipament special . Cei de la agentie ne-au dat un rucsac cu echipament (costum impotriva vantului, casca, crampoane pentru gheata, etc.) si ne-au luat la 5:30 dimineata, din fata pensiunii. Inca adormiti am ajuns la locul de unde incepe ascensiunea, la 1400m atitudine. De acolo, din parcare, varful parea atat de aproape, incat 5 ore de urcat pana la el, pareau o exagerare.

Era inca intuneric cand am inceput sa urcam, dar deja se putea distinge un pic peisajul: pietre negre, pietris negru si praf care se ridica la orice pas. De abia atunci cred ca mi-am dat seama ca urcarea pe vulcan nu e la fel ca cea de pe munte: nu exista vegetatie (nici macar smocuri de iarba), pietrele sunt practic bucati de lava intarita si nu exista carari. La fiecare pas te afunzi in pietris si inspiri praf, deci nu se poate spune ca ai venit la "aer curat".

Dupa vreo ora am facut o mica pauza, pentru a vedea rasaritul si am aflat ca suntem de abia la 1800m atitudine (desi mi se parea ca urcat mult mai mult) si ca mai avem doar 1000 de m...

Dupa inca 2 ore de urcat, am facut o pauza mai mare, pentru ca ajunsesem la portiunea cu gheata si a trebuit sa ne punem crampoanele si restul echipamentului, inclusiv casca pentru eventualele pietre care cad de sus .

Ultimele 2 ore au fost cele mai grele, cu cat inaintam cu atat se simtea vantul mai tare.

Intr-un final, am ajuns si sus, la 2847m, chiar langa craterul vulcanului, de unde iesea un fum inecacios (sulf). Desi a durat 5 ore sa ajungem acolo, am plecat relativ repede dupa 2-3 poze din cauza vantului puternic si a sulfului care te impiedica sa respiri.

Coborarea a durat doar 2 ore si atunci am facut si majoritatea pozelor.

A fost o experienta... interesanta, dar una pe care nu as mai repeta-o probabil. :)