sâmbătă, 1 august 2009

Leticia, Columbia

Drumul pe Amazon nu se poate face fara opriri. Distantele sunt mari asa ca trebuie sa parcurgi drumul in etape. Dupa Iquitos, prima noastra oprire a fost in Leticia, un oras aflat la tripla frontiera dintre Brazilia, Columbia si Peru.

Cum pe partea peruana, se afla doar un satuc Santa Rosa, in care nu ajung nici reglementarile de frontiera (ne-am certat o ora ca sa-l facem pe vames sa inteleaga ca nu avem nevoie de viza in Peru si daca ca daca am fi avut am fi platit-o la intrarea in tara nu dupa trei saptamani, cand plecam), iar Tabatinga (Brazilia) nu e cine stie ce oras , am ajuns sa stam in Columbia, in orasul cel mai rasarit dintre cele trei, Leticia. Asta nu inseamna ca orasul e foarte rasarit (singurul lucru iesit din comun, e numarul mare de soldati, inarmati pana in dinti, poate din cauza ca au defilat intr-una din zilele in care am fost acolo sau poate pentru ca la 60 de km de Leticia era o zona importanta de producere a cocainei), dar pentru 4 zile cat a trebuit sa asteptam vaporul pentru Manaus (barcile pleaca de doar 2 ori pe saptamana) am gasit un hotel decent, manacare buna si am facut pregatirile de drum pe Amazon.

Apus de soare vazut din Leticia

O activitate tot am putut sa facem aici: la 11 km de Leticia, intr-o rezervatie naturala, te poti catara si plimba intre copaci de peste 35 de m. Daca nu ai rau de inaltime e foarte amuzant :)


* Am reusit sa recuperam pozele din Iquitos si jungla amazoniana asa ca am adaugat doua posturi noi in urma :P

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu