miercuri, 13 mai 2009

Valparaiso si Viña del Mar

La o ora distanta de Santiago, pe coasta Pacificului, se afla 2 orase asezate unul langa celalalt: Valparaiso, port, si Viña del Mar, statiune turistica. Ambele au aproximativ 300 de mii de oameni si desi sunt practic unite, sunt foarte diferite unul de celalalt: Valparaiso este un port care pare ca a prins zile mai bune, iar Viña del Mar e un fel de Mamaia, mai mare.

Viña del Mar

Odinioara, Valparaiso - numit "Perla Pacificului" era un port infloritor, iar toate vasele care vroiau sa treaca de partea cealalalta a Americii se opreau aici inainte sa o ia prin Pacific sau pe la capul Horn. In 1914 , cand s-a deschis canalul Panama, ocolirea continentului a devenit inutila si traficul prin Valparaiso s-a redus simtitor. Locuitorii cei mai bogati s-au mutat langa, in Viña del Mar mai departe de port si mai aproape de plaje.

Valparaiso

Totusi, Valparaiso are farmecul sau diferit de ceea ce am vazut pana acum. Orasul e asezat pe 17 coline (cerros) pe care se poate urca fie pe jos, pe labirinturi de scari, sau, mai comod, cu unul dintre cele 15 ascensoare din oras.
Unele dintre case sunt vopsite in culori foarte frumoase, iar la tot pasul dai de picturi murale care dau un aer boem, artistic locului .
De fapt, Valparaiso este preferat de poeti, scriitori si pictori, probabil din cauza atmosferei de aici - poetul chilian Pablo Neruda a avut o casa aici, pe unul din cerros, azi transformata in muzeu.
Desi unele dintre case sunt in paragina si in unele locuri orasul pare foarte saracacios, noua ne-a placut aici mai mult decat ne-am asteptat: planuisem sa stam o zi, dar am ajuns sa stam 4 :)

El Plan - partea plata a orasului, dintre cerros si ocean

Casele multicolore de pe cerros

Cerros

Picturi murale

Proteste politice

Ascensoare

Portul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu