joi, 14 octombrie 2010
joi, 23 septembrie 2010
Sighisoara si bisericile fortificate sasesti
De mult timp, ne-am propus sa mergem sa mergem la Sighisoara si in alte perioada decat in timpul festivalului. Si ideea asta s-a dovedit una foarte buna, pentru ca Sighisoara e un oras mult mai linistit, mai frumos si , de ce nu, mai misterios fara celebra "sarbatoare medievala".
Drumul spre Sighisoara este la fel de frumos, trecand printre sate pierdure parca in timp, cu vechile lor biserici fortificate. Construite pentru aparare impotriva raidurilor turcesti, biserile nu mai sunt in cea mai buna stare, dar si-au pastrat o parte din maretia de demult. Noi ne-am oprit la Biertan si la Viscri, dar si alte biserici de pe drum merita o vizita. Locurile acestea nu sunt foarte vizitate, cu siguranta nu dai aici peste ambuteiajele dinspre mare sau de pe valea Prahovei. In mod paradoxal, la bisercile fortificate, sunt numai turisti straini. Pe conationalii nostri i-am vazut buluciti strategic la un gratar, la iarba verde :)
Am facut si o scurta oprire in Brasov. Si aici lucrurile merg spre bine, centrul istoric arata mult mai bine de la ultima noastra vizita aici.
Drumul spre Sighisoara este la fel de frumos, trecand printre sate pierdure parca in timp, cu vechile lor biserici fortificate. Construite pentru aparare impotriva raidurilor turcesti, biserile nu mai sunt in cea mai buna stare, dar si-au pastrat o parte din maretia de demult. Noi ne-am oprit la Biertan si la Viscri, dar si alte biserici de pe drum merita o vizita. Locurile acestea nu sunt foarte vizitate, cu siguranta nu dai aici peste ambuteiajele dinspre mare sau de pe valea Prahovei. In mod paradoxal, la bisercile fortificate, sunt numai turisti straini. Pe conationalii nostri i-am vazut buluciti strategic la un gratar, la iarba verde :)
Am facut si o scurta oprire in Brasov. Si aici lucrurile merg spre bine, centrul istoric arata mult mai bine de la ultima noastra vizita aici.
vineri, 13 august 2010
duminică, 18 iulie 2010
luni, 14 iunie 2010
Honduras
O data cu plecarea din Guatemala, soarele a reaparut si a facut din Honduras un loc mai agreabil. Desi lipsit de atractiile culturale ale Guatemalei si "posesorul" celui mai plictisitor oras din toata excursia (La Ceiba :D), Hondurasul compenseaza prin arhipelagul de insule Bay Islands sau Islas de Bahia, a caror mare atractie sunt scufundarile (plajele cu palmieri si apa calda a marii, de aproximativ 28 de grade Celsius, sunt bonusurile).
Noi am fost pe cea mai mare dintre aceste insule, Roatan. Pe langa atractiile de mai sus, pe insula exista unul dintre cele mai ciudate locuri in care am fost vreodata: o ferma de iguane. Sa ajungem acolo a fost o aventura in sine, pentru ca am folosit transportul in comun al insulei. Asta nu inseamna ca a fost in vreun fel periculos, cat mai degraba incet, foarte, foarte incet. Microbuzele nu mergeau cu mai mult de 30 de km la ora si se opreau la semnul fiecarui om . Bineinteles, cand primul se urca, se gasea un altul care sa faca semn de la vreo 20 de metri ca vrea si el sa vina, dupa care venea agale sa se urce. N-am vazut pe nimeni macar sa schiteze vreun gest ca s-ar grabi. Am ajuns in cele din urma la semnul care indica drumul spre ferma si am coborat fericiti ca am ajuns. Dar lucrurile nu au fost atat de simple, pentru ca de la semn pana la ferma am mai mers pe jos cativa kilometri buni. Am avut mare noroc ca la intoarcere, ne-au luat angajatii fermei cu masina lor. Cand ne apropiam am inceput sa vedem mici soparle care dispareau cand ne apropiam de ele, insa nimic nu ne-a pregatit pentru ce-am vazut cand am ajuns: o curte de vreo 10-15 metri lungime, plina de iguane de toate marimile. Ca oameni prevazatori si nestiutori cu ce se ocupa animalele astea fioroase, ne-am blocat :D Din fata portii, am intrebat de mai multe ori pe ingrijitori daca iguanele sunt periculoase, inainte de a ne inima in dinti si a intra. N-am patit nimic!!! Mare lucru n-am aflat noi despre iguane, poate doar ca mancau si se bateau pe varza, dar cu siguranta este un spectacol fantastic sa le urmaresti.
In rest, nu am facut foarte multe poze pe insula, eu am facut un curs de scufundari, ceea ce va recomand din tot sufletul (am vazut o murena mare, verde si cu ochi mov, un peste scorpion atat de bine camuflat ca mie mi-a luat vreun minut sa-l vad desi intructorul imi aratase unde sa ma uit si iarasi o multime de pesti si pestisiori). Andreea, in timpul asta, era racita si nu prea in forma.
Am exagerat un pic la inceput cand am spus ca La Ceiba a fost orasul cel mai plictisitor al excursiei. Bine, de fapt, n-am exagerat, orasul chiar e plictisitor, in schimb la 10 km de el se afla parcul national Pico Bonito, unde se poate face rafting. Ne-am gasit si noi normal sa incercam. A fost frumos, dar era sa se termine tragic :D, pentru ca Andreea a cazut din barca, iar eu uitasem ce trebuie sa fac ca sa o trag afara din apa. Pana la urma a scos-o ghidul nostru din apa, iar eu am salvat vasla, pe care Andreea o pierduse in apa. Ce mai, sunt un erou! :D
Partea mai trista a acestui episod, a urmat in La Ceiba, cand ne-am dat seama ca ne uitasem adidasii la cabana de rafting, iar singurul fel de a ajunge acolo era cu taxiul. Ne-au jupuit normal, ca doar eram fraierii care-si uitasera adidasii, dar am terminat sederea in Honduras incaltati. :D
Noi am fost pe cea mai mare dintre aceste insule, Roatan. Pe langa atractiile de mai sus, pe insula exista unul dintre cele mai ciudate locuri in care am fost vreodata: o ferma de iguane. Sa ajungem acolo a fost o aventura in sine, pentru ca am folosit transportul in comun al insulei. Asta nu inseamna ca a fost in vreun fel periculos, cat mai degraba incet, foarte, foarte incet. Microbuzele nu mergeau cu mai mult de 30 de km la ora si se opreau la semnul fiecarui om . Bineinteles, cand primul se urca, se gasea un altul care sa faca semn de la vreo 20 de metri ca vrea si el sa vina, dupa care venea agale sa se urce. N-am vazut pe nimeni macar sa schiteze vreun gest ca s-ar grabi. Am ajuns in cele din urma la semnul care indica drumul spre ferma si am coborat fericiti ca am ajuns. Dar lucrurile nu au fost atat de simple, pentru ca de la semn pana la ferma am mai mers pe jos cativa kilometri buni. Am avut mare noroc ca la intoarcere, ne-au luat angajatii fermei cu masina lor. Cand ne apropiam am inceput sa vedem mici soparle care dispareau cand ne apropiam de ele, insa nimic nu ne-a pregatit pentru ce-am vazut cand am ajuns: o curte de vreo 10-15 metri lungime, plina de iguane de toate marimile. Ca oameni prevazatori si nestiutori cu ce se ocupa animalele astea fioroase, ne-am blocat :D Din fata portii, am intrebat de mai multe ori pe ingrijitori daca iguanele sunt periculoase, inainte de a ne inima in dinti si a intra. N-am patit nimic!!! Mare lucru n-am aflat noi despre iguane, poate doar ca mancau si se bateau pe varza, dar cu siguranta este un spectacol fantastic sa le urmaresti.
In rest, nu am facut foarte multe poze pe insula, eu am facut un curs de scufundari, ceea ce va recomand din tot sufletul (am vazut o murena mare, verde si cu ochi mov, un peste scorpion atat de bine camuflat ca mie mi-a luat vreun minut sa-l vad desi intructorul imi aratase unde sa ma uit si iarasi o multime de pesti si pestisiori). Andreea, in timpul asta, era racita si nu prea in forma.
Am exagerat un pic la inceput cand am spus ca La Ceiba a fost orasul cel mai plictisitor al excursiei. Bine, de fapt, n-am exagerat, orasul chiar e plictisitor, in schimb la 10 km de el se afla parcul national Pico Bonito, unde se poate face rafting. Ne-am gasit si noi normal sa incercam. A fost frumos, dar era sa se termine tragic :D, pentru ca Andreea a cazut din barca, iar eu uitasem ce trebuie sa fac ca sa o trag afara din apa. Pana la urma a scos-o ghidul nostru din apa, iar eu am salvat vasla, pe care Andreea o pierduse in apa. Ce mai, sunt un erou! :D
Partea mai trista a acestui episod, a urmat in La Ceiba, cand ne-am dat seama ca ne uitasem adidasii la cabana de rafting, iar singurul fel de a ajunge acolo era cu taxiul. Ne-au jupuit normal, ca doar eram fraierii care-si uitasera adidasii, dar am terminat sederea in Honduras incaltati. :D
Guatemala
Dupa Belize, a urmat Guatemala. Imediat ce am trecut granita, a inceput sa ploua si nu a mai fost vreo zi petrecuta aici in care sa nu fie ploaie. Eu citisem ca sezonul ploios in America Centrala inseamna o ora de ploaie la pranz in fiecare zi, dar ne-am dat seama in curand ca acestea erau doar povesti. In Guatemala, cand ploua, ploua, daca ai noroc poate se opreste pentru o ora pe zi. Vremea ne-a stricat un pic si planurile; am plecat din Guatemala cu trei zile mai devreme, decizie inspirata pentru ca imediat dupa noi a venit uraganul Agatha.
Se pare, de altfel, ca nu a fost o perioada prea buna pentru a vizita Guatemala, deoarece, cu cateva zile inainte de uragan, a erupt si vulcanul Pacaya, unul dintre cei trei vulcani activi ai tarii.
In afara de ploaie si cateva tepe turistice (la Tikal, turisti straini dau cam 20 de dolari de vreo 6 ori mai mult ca localnici), lucrurile au mers destul de bine. Ruinele de la Tikal sunt extraordinare, orasul colonial Antigua, fosta capitala a Americii Centrale in timpul spaniolilor a fost o surpriza placuta, poate doar Lago de Atitlan, locul de la care aveam cele mai mari asteptari, a fost o mica dezamagire (ploaia si-a spus cuvantul din nou).
Pentru a completa experienta guatemaleza trebuie aminitite drumurile cu autobuzele locale, numite de localnici "camionetas" si de turisti "chicken buses", pentru ca printre pasagerii inghesuiti cate trei pe o banca proiecata sa gazduiasca doi scolari americani (de obicei busurile astea au fost autobuze scolare in America), mai gasesti si cate o gaina.
Guatemala e o tara pitoreasca, cu oameni foarte primitori (la urma urmei esti o gaina buna de jumulit), cu locuri frumoase, care probabil sunt mult mai frumoase fara ploaie.
Se pare, de altfel, ca nu a fost o perioada prea buna pentru a vizita Guatemala, deoarece, cu cateva zile inainte de uragan, a erupt si vulcanul Pacaya, unul dintre cei trei vulcani activi ai tarii.
In afara de ploaie si cateva tepe turistice (la Tikal, turisti straini dau cam 20 de dolari de vreo 6 ori mai mult ca localnici), lucrurile au mers destul de bine. Ruinele de la Tikal sunt extraordinare, orasul colonial Antigua, fosta capitala a Americii Centrale in timpul spaniolilor a fost o surpriza placuta, poate doar Lago de Atitlan, locul de la care aveam cele mai mari asteptari, a fost o mica dezamagire (ploaia si-a spus cuvantul din nou).
Pentru a completa experienta guatemaleza trebuie aminitite drumurile cu autobuzele locale, numite de localnici "camionetas" si de turisti "chicken buses", pentru ca printre pasagerii inghesuiti cate trei pe o banca proiecata sa gazduiasca doi scolari americani (de obicei busurile astea au fost autobuze scolare in America), mai gasesti si cate o gaina.
Guatemala e o tara pitoreasca, cu oameni foarte primitori (la urma urmei esti o gaina buna de jumulit), cu locuri frumoase, care probabil sunt mult mai frumoase fara ploaie.
Good time
Din Mexic, am ajuns cu un autobuz rablagit pana in Belize City. Soferul ne-a oprit in mijlocul unei strazi si a vorbit cu un taximetrist sa ne transfere la statia taxiuri (water taxi, de fapt niste barci). Vorbim si noi cu taximetristul sa aflam cat trebuie sa dam. Tipul are vreo 40 de ani are trasaturi africane, dar ochi albastri, si vorbeste o engleza cantata, care mie imi aducea aminte de un interviu de pe youtube cu Bob Marley. Asa a inceput sederea noastra in Belize, unde majoritatea populatiei este urmasa a sclavilor negri fugiti din insulele Caraibiene si a piratilor englezi, stabiliti aici pentru a prada galeoanele spaniole.
N-am ramas in Belize City prea mult, acesta avand o reputatie de oras periculos, si am luat barca direct spre Caye Caulker, o insulita la vreo 45 de minute de mers cu barca. Aici se circula doar cu biciclete si carturi de golf si nimeni nu pare sa se grabeasca undeva, bine de fapt nici nu prea ai avea unde sa te grabesti intr-un loc in care faci cam 15 minute de la un capat la celalalt.
Ocupatia principala a oamenilor de pe aici e turismul. Chiar in fata insulei se vad valurile marii spargandu-se de reciful de corali, iar o excursie de snorkeling pe langa bariera iti permite sa vezi un numar impresionat de pesti si alte vietuitoare marine. Am fost si noi la un asemenea loc, Hol Chan Marine Reserve, unde am vazut o multime de pesti multicolori, broaste testoase mancand iarba de pe fundul marii, viermi de mare care pareau ca fac parte din corali, dar care disparea cand iti apropiai mana de ei si iarasi pesti, mici si mari, baracude, pesti negri cu dungi albastre fosforescent, pesti vargati, ce mai, o nebunie. Singurul nostru regret a fost ca nu am putut face poze.
De la Hol Chan am mers la Shark Ray Alley, un loc unde poti inota cu rechini (nurse sharks suficient de mici pentru a nu ataca oamenii) si pisici de mare. Rechini sunt mai timizi, ii vezi doar cand ajungi cu barca acolo si oamenii le arunca de mancare ceea ce duce la o buluceala teribila. In schimb, pisicile de mare inoata pe langa turisti si poti chiar pune mana pe ele. Un pic mai departe, uneori se pot vedea lamantini, si de data asta am avut si noi noroc si am vazut un asemenea exemplar somnoros si molcom. L-am gasit dormind pe fundul apei, iar cand s-a trezit am inotat un timp pe deasupra lui, ceea ce nu e foarte greu, lamantinul fiind destul de incet. O experienta de neuitat!
Una dintre atractiile cele mai cunoscute din Belize este "The Blue Hole", o fosta pestera acoperita de apa, care de la inaltime arata ca un cerc albastru inchis in mijlocul marii. Dintr-un avion sau ca scufundator, "the Blue Hole" este probabil ceva iesit din comun, pentru noi care am inotat pe deasupra si n-am reusit sa prindem in nici o poza tot diametrul de 250 de metri al sau a fost insa o dezamagire. Mai interesanta a fost insula Half Moon Caye, pe care ne-am oprit la intoarcere, un adevarat paradis, cu plaje cu nisip alb si mare turcoaz.
N-am ramas in Belize City prea mult, acesta avand o reputatie de oras periculos, si am luat barca direct spre Caye Caulker, o insulita la vreo 45 de minute de mers cu barca. Aici se circula doar cu biciclete si carturi de golf si nimeni nu pare sa se grabeasca undeva, bine de fapt nici nu prea ai avea unde sa te grabesti intr-un loc in care faci cam 15 minute de la un capat la celalalt.
Ocupatia principala a oamenilor de pe aici e turismul. Chiar in fata insulei se vad valurile marii spargandu-se de reciful de corali, iar o excursie de snorkeling pe langa bariera iti permite sa vezi un numar impresionat de pesti si alte vietuitoare marine. Am fost si noi la un asemenea loc, Hol Chan Marine Reserve, unde am vazut o multime de pesti multicolori, broaste testoase mancand iarba de pe fundul marii, viermi de mare care pareau ca fac parte din corali, dar care disparea cand iti apropiai mana de ei si iarasi pesti, mici si mari, baracude, pesti negri cu dungi albastre fosforescent, pesti vargati, ce mai, o nebunie. Singurul nostru regret a fost ca nu am putut face poze.
De la Hol Chan am mers la Shark Ray Alley, un loc unde poti inota cu rechini (nurse sharks suficient de mici pentru a nu ataca oamenii) si pisici de mare. Rechini sunt mai timizi, ii vezi doar cand ajungi cu barca acolo si oamenii le arunca de mancare ceea ce duce la o buluceala teribila. In schimb, pisicile de mare inoata pe langa turisti si poti chiar pune mana pe ele. Un pic mai departe, uneori se pot vedea lamantini, si de data asta am avut si noi noroc si am vazut un asemenea exemplar somnoros si molcom. L-am gasit dormind pe fundul apei, iar cand s-a trezit am inotat un timp pe deasupra lui, ceea ce nu e foarte greu, lamantinul fiind destul de incet. O experienta de neuitat!
Una dintre atractiile cele mai cunoscute din Belize este "The Blue Hole", o fosta pestera acoperita de apa, care de la inaltime arata ca un cerc albastru inchis in mijlocul marii. Dintr-un avion sau ca scufundator, "the Blue Hole" este probabil ceva iesit din comun, pentru noi care am inotat pe deasupra si n-am reusit sa prindem in nici o poza tot diametrul de 250 de metri al sau a fost insa o dezamagire. Mai interesanta a fost insula Half Moon Caye, pe care ne-am oprit la intoarcere, un adevarat paradis, cu plaje cu nisip alb si mare turcoaz.
Lume subacvatica, insulite idilice si oameni relaxati, aceasta este Belize. L-am intrebat la un moment dat pe localnic "what time is it?". Mi-a raspuns foarte serios "good time".
Pe drum din nou...
Durata concediului la noi nu-ti ofera cine stie ce optiuni (desi inteleg ca in alte parti din punctul asta de vedere se poate si mai rau), dar totusi iti permite sa poti sta plecat cam o luna pe an. Asa ca noi ne-am gandit sa folosim din luna asta cat se poate de mult.
Cum excursia din America de Sud, nu a fost atat de indepartata, iar cunostintele noastre de spaniola sunt inca "proaspete", ne-am gandit sa vizitam si America Centrala. La inceput am crezut ca putem sa mergem din Mexic pana in Panama, totusi o luna a fost suficienta doar pentru a ajunge pana in Honduras, prin Belize si Guatemala.
Am inceput si am terminat excursia in Mexic, in capitala sa Ciudad de Mexico, megalopolisul de peste 20 de milioane de locuitori despre care se zice ca trebuie vizitat pentru a intelege, cu adevarat, intreaga tara. Construit peste vechea capitala a aztecilor (din care nu a mai ramas nimic), orasul este un loc vibrant, cu un trafic infernal (Bucurestiul pare civilizat pe langa el), cu muzee si evenimente culturale fascinante si, bineinteles, cu problemele sale sociale. In prima zi in care am ajuns, corturile grevistilor ocupau un sfert din Zocalo, piata principala a orasului, iar cand ne-am intors aproape toata piata era ocupata. In mod ciudat, grevele astea nu ne-au afectat deloc, in timp ce greva angajatilor de la British Airways era sa ne lase inca vreo 4 zile pe acolo.
Tot din Mexico City se poate face o excursie foarte interesanta la Teotihuacan. Orasul cel mai important al uneia dintre cele mai avansate civilizatii prehispanice, Teotihuacan este celebru datorita Piramidei Soarelui (a treia ca dimensiune din lume) si a Lunii. Celebrat si in ceremoniile aztece, ca locul unde zeii s-au sacrificat pentru a pune in miscare soarele si luna, astazi este un loc la fel de impresionant, in care soarele arzator te face sa intelegi credintele aztecilor.
Cum excursia din America de Sud, nu a fost atat de indepartata, iar cunostintele noastre de spaniola sunt inca "proaspete", ne-am gandit sa vizitam si America Centrala. La inceput am crezut ca putem sa mergem din Mexic pana in Panama, totusi o luna a fost suficienta doar pentru a ajunge pana in Honduras, prin Belize si Guatemala.
Am inceput si am terminat excursia in Mexic, in capitala sa Ciudad de Mexico, megalopolisul de peste 20 de milioane de locuitori despre care se zice ca trebuie vizitat pentru a intelege, cu adevarat, intreaga tara. Construit peste vechea capitala a aztecilor (din care nu a mai ramas nimic), orasul este un loc vibrant, cu un trafic infernal (Bucurestiul pare civilizat pe langa el), cu muzee si evenimente culturale fascinante si, bineinteles, cu problemele sale sociale. In prima zi in care am ajuns, corturile grevistilor ocupau un sfert din Zocalo, piata principala a orasului, iar cand ne-am intors aproape toata piata era ocupata. In mod ciudat, grevele astea nu ne-au afectat deloc, in timp ce greva angajatilor de la British Airways era sa ne lase inca vreo 4 zile pe acolo.
Tot din Mexico City se poate face o excursie foarte interesanta la Teotihuacan. Orasul cel mai important al uneia dintre cele mai avansate civilizatii prehispanice, Teotihuacan este celebru datorita Piramidei Soarelui (a treia ca dimensiune din lume) si a Lunii. Celebrat si in ceremoniile aztece, ca locul unde zeii s-au sacrificat pentru a pune in miscare soarele si luna, astazi este un loc la fel de impresionant, in care soarele arzator te face sa intelegi credintele aztecilor.
Din Mexico City, am plecat spre peninsula Yucatan, celebra pentru "riviera Maya", destinatia vaselor de croaziera, dar si pentru una dintre noile minuni ale lumii, Chichen Itza. Istoria acestui sit nu este chiar clara, existand teorii ca orasul este opera mayasilor, altele afirmand ca arhitectii sai ar fi de fapt tolteci. Oricine l-ar fi construit, acest oras si in special piramida Kukulcan sunt de o frumusete extraordinara si daca reusesti sa ajungi inainte autobuzelor cu turisti adusi de pe litoral, vei avea parte de o experienta iesita din comun.
Din Yucatan, drumul nostru a parasit Mexicul pentru a continua in Belize, despre care vom povesti in postul urmator. Un pic mai tarziu, grabiti de sezonul ploios inceput mai devreme decat era asteptat in Guatemala, ne-am reintors in Mexic, de data aceasta in statul Chiapas, in San Cristobal de las Casas.
Orasul care a fost ocupat de o grupare de guerilla (EZLN - Ejercito Zapatista de Liberacion Nacional) pe 1 ianuarie 1994, este azi un oras linistit, cu o atmosfera relaxata, intretinuta de cafenele si terasele de pe strazile sale pietonale. In plus, San Cristobal are una din cea mai interesanta colectie de magazine de suveniruri si nu numai, lucru care a bucurat in mod deosebit pe cineva dintre noi. Magazinul "Nemi Zapata" care vinde postere propagandistice, poze din timpul insurectiei, tricouri si alte suveniruri facute de membrii miscarii de guerilla nu trebuie ratat.
Problemele care au declansat miscarea, inca nu sunt rezolvate, desi acordarea de autonomie unor zone din jurul San Cristobal a mai atenuat din tensiuni. Faptul insa ca majoritatea locuitorilor din Chiapas sunt indigeni, urmasi ai mayasilor, si ca acestia inca ocupa treaptele de jos ale societatii, reprezinta o umbra asupra starii generale. Pentru noi, aflati in trecere, lucrurile acestea nu ne-au fost chiar atat de evidente, desi vizitand un sat maya din apropiere, San Juan Chamula, in timpul pietii de duminica, se putea vedea saracia in mijlocul atmosferei de sarbatoare.
Cu cat ne apropiam de sfarsitul excursiei, cu atat crestea senzatia ca trebuie sa vedem cat mai multe. Asa ca in momentul in care am aflat ca specialitate culinara a orasului Oaxaca sunt greierii prajiti, am facut un ocol, pentru a vedea despre ce vorba.
Una dintre traditiile specifice Mexicului este Ziua Mortilor (Dia de los Muertos), atunci cand se crede ca mortii se intorc la casele lor. Mexicanii isi decoreaza casele si le lumineaza in timpul noptii, pentru ca acestia sa-si gaseasca drumul spre casa si ii asteapta cu mancare si bautura. Aceasta traditie a dus la crearea unor obiecte artistice de o mare frumusete. Cum ziua se serbeaza in noiembrie, singurul fel in care puteam sa aflam mai multe despre acest obicei a fost sa vizitam Museo Nacional de la Muerte, din Aguas Calientes, un loc care transforma moarte intr-o manifestare multicolora si, poate chiar, vesela. (Mie cel mai mult mi-a placut biletul de la loteria mexicana :)
Nu as vrea sa termin postul in aceasta nota "intunecata", de aceea voi incheia prin a spune ca Mexicul este o tara fascinanta, mult prea mare si diversa pentru a fi vizitata si inteleasa, poate nici intr-o luna, cu atat mai putin in cele 10 zile pe care le-am petrecut noi aici. Hasta luego!
duminică, 31 ianuarie 2010
Piatra Mare
Excursia din America de Sud s-a terminat, dar viata merge inainte. Si cum pentru a vedea locuri frumoase nu trebuie sa mergi neaparat pe alte continente, ne-am hotarat sa vedem si locuri din Romania.
Prima oprire: Piatra Mare.
Prima oprire: Piatra Mare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)