luni, 22 iunie 2009

Drumul cel mai periculos din lume, cu bicicleta

Din pacate, Bolivia are reputatia justificata de a avea drumuri proaste si periculoase, datorita combinatiei relief neprietenos + lipsa de fonduri pentru asfaltari.


Unul dintre aceste drumuri (numit pompos "cel mai periculos drum din lume" sau "drumul mortii") incepe aproape de La Paz, din La Cumbre (4800 m altitudine) si ajunge in Yolosa (1200 m altitudine), distanta totala fiind de 64 de km (jumate pe asfalt, jumate pe pietris).


In urma cu cativa ani, Bolivia a obtinut un imprumut extern pentru a construi un alt drum intre cele 2 orase si azi drumul vechi e folosit doar de biciclisti in cautare de "senzatii tari".
Agentiile turistice din La Paz iti inchiriaza biciclete (de calitate mai buna sau mai proasta) si echipament si te duc cu masina pana la 4800m, de unde apoi esti liber sa te dai la vale:) Nu e greu din punct de vedere al efortului (gravitatia isi face efectul) si nici extrem de periculos (desi din grupul nostru cineva si-a incheiat excursia julit tot), e important doar sa tina franele :)


Totusi, alergand la vale pe portiune neasfaltata, iti dai seama de ce e numit "drumul mortii": e ingust (in unele parti de abia e suficient de lat pentru un autobuz), curbele sunt periculoase si fara vizibilitate, iar in cea mai mare parte a timpului de o parte a drumului e peretele muntelui, iar de cealalta, prapastia. Crucile de pe margine (foarte frecvente) indica locurile unde masini sau autobuze s-au prabusit.


Din fericire, localnicii folosesc azi drumul nou si se uita amuzati la gringos (turistii straini) care prefera sa se dea cu bicicleta pe drumul vechi :)


Mie mi-a placut foarte mult drumul (desi am mers foarte incet) si cel mai mult mi-a placut cum treptat peisajul din jur se schimba: la 4800 m era frig, batea vantul si varfurile muntilor erau golase; la 1200 de m, eram deja in jungla boliviana, fiind cald si plin de vegetatie.


Am ramas 3 nopti in Coroico (un sat aproape de Yolosa) pentru ca aici e clima mult mai placuta decat in La Paz.


Aici am avut ocazia sa vedem pe langa banani si tufisuri de cafea, plantatii de coca (planta din care se face cocaina). Coca e legala in Bolivia - frunzele se consuma, fie sub forma de ceai, fie se mesteca direct; in schimb, cocaina e ilegala.

Un comentariu:

  1. Bai oameni, si eu care credeam ca v-ati intors deja... De cand stapanirea ne-a blocat accesul la toate blogurile de pe Blogspot de la job n-am mai intrat...
    Have fun!

    RăspundețiȘtergere