Din Mumbai, am zburat in Jodhpur.
Aflat in statul Rajahstan, acesta este cunoscut si ca "orasul albastru". Albastrul era culoarea brahmanilor, casta superioara a religiei hinduse si numai acestia aveau voie sa-si vopseasca casa in aceasta culoare. Cu timpul si alti locuitori ai Jodhpurului le-au urmat exemplul si astfel orasul si-a castigat renumele.
Mai mult decat culoarea albastra, ce te uimeste prima oara este, surpriza, traficul. De la aeroport lucrurile par linistite, doua-trei ricse (rickshaw - sunt niste motociclete cu trei roti, folosite pe post de taxiuri sau, uneori, de microbuz - am vazut si cate 7 oameni inghesuiti intr-una), cativa oameni. Te gandesti ca Mumbaiul e un loc nebunesc si ca in sfarsit ai dat de un loc normal. Nimic mai gresit. Cu cat te apropii mai mult de centru, cu atat traficul creste, claxoanele sunt folosite intensiv si observi cum sirurile de masini, motociclete si biciclete se bifurca la intervale regulate pentru a ocoli cate o vaca intinsa pasnic in mijlocul soselei. Dupa care vezi ca in Jodhpur nu sunt trotuare si ca toate masinile, ricsele si motocicletele trec claxonand si huruind cam la jumatate de metru de tine, uneori si mai putin. De curand, aflat in Bucuresti am trecut pe langa niste muncitori cu un pickhammer (masinaria aia care sparge trotuarul ca sa se puna cabluri pe sub pamant). Zgomotoul era asurzitor, dar de la vreo cinci metri inceta sa mai devina enervant si dupa se pierdea. In Jodhpur, zgomotul asta era permanent. Cu mici exceptii, in Delhi si Mumbai, cam asa e traficul in toate orasele indiene pe care le-am vizitat. La inceput ti se pare o aventura si ti se pare ca sfidezi soarta iesind doar pe strada, dupa, te obisnuiesti, desi nu pot sa zic ca m-am simtit vreodata comfortabil. Am vazut ca nu e chiar asa de periculos, dar nu e niciodata placut sa-ti claxoneze cineva in cap de la unu, doi metri, dupa care experienta sa se repete peste alti zece metri si tot asa mereu si mereu.
In Jodhpur, atractia principala este fortul Mehrangarh, aflat in proprietatea urmasilor maharajahilor care au condus acest tinut in trecut si care uimeau Londra prin pompa alaiurilor lor exotice. Se spune ca intr-una din aceste calatorii, in ciuda masurilor extraordinare de securitate, piciorul unei printese a fost fotografiat, atunci cand aceasta intra in masina. Maharaja a fost teribil de manios si a cumparat intreaga editie a ziarului inainte ca acesta sa fie distribuit. Probabil, ca atunci s-au pus bazele presei de scandal si a viitorilor paparazzi :)
Maharajahul actual, care vorbeste pe ghidul audio al fortului, nu mai are puterea politica a predecesorilor sai, dupa cum se plange de cateva ori, insa nu cred ca are probleme financiare avand in vedere ca fortul e al lui si tot al lui este un alt palat transformat acum in hotel, la care o noapte de cazare in cea mai scumpa camera costa cam 3000 de dolari.
Marturie a maretiei si bogatiei trecute este si Jaswant Thada, monumentul comemorativ al maharjahului Jaswant Singh II, o cladire foarte frumoasa, pe malul unui mic lac, aflat la vreo 5 minute de mers de fort.
Fortul a fost singura atractie turistica din India organizata dupa standarde occidentale: toalete curate cu sapun (lux :) si o cafenea cu cu mancare comestibila si pentru noi: chicken burger :), iar ziua petrecuta la aici si la Jaswant Thada a fost una dintre cele mai frumoase din India.
Aflat in statul Rajahstan, acesta este cunoscut si ca "orasul albastru". Albastrul era culoarea brahmanilor, casta superioara a religiei hinduse si numai acestia aveau voie sa-si vopseasca casa in aceasta culoare. Cu timpul si alti locuitori ai Jodhpurului le-au urmat exemplul si astfel orasul si-a castigat renumele.
Mai mult decat culoarea albastra, ce te uimeste prima oara este, surpriza, traficul. De la aeroport lucrurile par linistite, doua-trei ricse (rickshaw - sunt niste motociclete cu trei roti, folosite pe post de taxiuri sau, uneori, de microbuz - am vazut si cate 7 oameni inghesuiti intr-una), cativa oameni. Te gandesti ca Mumbaiul e un loc nebunesc si ca in sfarsit ai dat de un loc normal. Nimic mai gresit. Cu cat te apropii mai mult de centru, cu atat traficul creste, claxoanele sunt folosite intensiv si observi cum sirurile de masini, motociclete si biciclete se bifurca la intervale regulate pentru a ocoli cate o vaca intinsa pasnic in mijlocul soselei. Dupa care vezi ca in Jodhpur nu sunt trotuare si ca toate masinile, ricsele si motocicletele trec claxonand si huruind cam la jumatate de metru de tine, uneori si mai putin. De curand, aflat in Bucuresti am trecut pe langa niste muncitori cu un pickhammer (masinaria aia care sparge trotuarul ca sa se puna cabluri pe sub pamant). Zgomotoul era asurzitor, dar de la vreo cinci metri inceta sa mai devina enervant si dupa se pierdea. In Jodhpur, zgomotul asta era permanent. Cu mici exceptii, in Delhi si Mumbai, cam asa e traficul in toate orasele indiene pe care le-am vizitat. La inceput ti se pare o aventura si ti se pare ca sfidezi soarta iesind doar pe strada, dupa, te obisnuiesti, desi nu pot sa zic ca m-am simtit vreodata comfortabil. Am vazut ca nu e chiar asa de periculos, dar nu e niciodata placut sa-ti claxoneze cineva in cap de la unu, doi metri, dupa care experienta sa se repete peste alti zece metri si tot asa mereu si mereu.
In Jodhpur, atractia principala este fortul Mehrangarh, aflat in proprietatea urmasilor maharajahilor care au condus acest tinut in trecut si care uimeau Londra prin pompa alaiurilor lor exotice. Se spune ca intr-una din aceste calatorii, in ciuda masurilor extraordinare de securitate, piciorul unei printese a fost fotografiat, atunci cand aceasta intra in masina. Maharaja a fost teribil de manios si a cumparat intreaga editie a ziarului inainte ca acesta sa fie distribuit. Probabil, ca atunci s-au pus bazele presei de scandal si a viitorilor paparazzi :)
Maharajahul actual, care vorbeste pe ghidul audio al fortului, nu mai are puterea politica a predecesorilor sai, dupa cum se plange de cateva ori, insa nu cred ca are probleme financiare avand in vedere ca fortul e al lui si tot al lui este un alt palat transformat acum in hotel, la care o noapte de cazare in cea mai scumpa camera costa cam 3000 de dolari.
Marturie a maretiei si bogatiei trecute este si Jaswant Thada, monumentul comemorativ al maharjahului Jaswant Singh II, o cladire foarte frumoasa, pe malul unui mic lac, aflat la vreo 5 minute de mers de fort.
Fortul a fost singura atractie turistica din India organizata dupa standarde occidentale: toalete curate cu sapun (lux :) si o cafenea cu cu mancare comestibila si pentru noi: chicken burger :), iar ziua petrecuta la aici si la Jaswant Thada a fost una dintre cele mai frumoase din India.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu