In general calatoriile cu trenul prin India sunt recomandate de catre ghidurile turistice, care expun intr-o lumina favorabila reteaua de transport feroviar indiana. Eu cred, totusi, ca autorii acestor ghiduri n-au mers niciodata cu Marudhar Express.
Trenul merge de la Jodhpur la Varanasi si parcurge aceasta distanta in vreo 24 de ore. Noi am mers cu el de doua ori: prima data de la Jodhpur la Jaipur, iar a doua de la Agra la Varanasi. De fiecare data am luat biletul cel mai scump si, credeam noi, la clasa cea mai buna. Dar nici macar biletul cel mai scump, nu te poate feri de surprizele Indiei.
Cum o buna parte din drum este parcursa noaptea, majoritate vagoanelor sunt vagoane de dormit. De aceea, primul drum, desi l-am parcurs in timpul zilei, am mers intr-un vagon de dormit, clasa 2AC (cu siguranta acest detaliu nu pare foarte important si nici noi nu i-am dat mare importanta, dar experientele viitoare ne-au dovedit contrariul). La inceput in vagon mai erau o familie locala si un cuplu de englezii, mai in varsta, frumos imbracati. Ne-am gandit ca am nimerit bine, ca n-am luat biletul cel mai scump degeaba, doar mergeau oameni respectabili in vagonul nostru. Dar, n-a plecat bine trenul din gara si o aud pe Andreea "semitipand". Eu o intreb ce are. Cauza sperieturii din vagonul cel mai scump din tren era un soarece care zburda vesel pe sub bancile vagonului. Sase ore, cat a durat calatoria, am enumerat posibilele boli transmisibile de catre micul nostru tovaras de calatorie. Intre timp, vagonul s-a mai umplut dar in afara de englezi, nimeni nu a dat prea mare importanta soarecelui. Dupa ce s-au plans englezii, cineva a dat cu dezinfectant pe podea, dar nu a schimbat prea mult situatia. Cred ca si soarecele s-a bucurat ca merge pe o podea curata.
In cele din urma am ajuns la Jaipur si am coborat primii din tren, cu speranta ca nu va trebui mai sa trecem prin asa ceva vreodata. Dar bineinteles ca povestea nu s-a terminat aici.
Dupa Jaipur si Delhi am ajuns in Agra si vroiam sa cumparam bilet de tren spre Varanasi, cand am aflat cu bucurie ca singurul tren pe care puteam sa-l luam era, surpriza, Marudhar Express. In culmea "bucuriei", ne gandeam deja la reintalnirea cu vechiul nostru prieten si poate si cu familia lui, de ce nu :)
Dar "incredibila Indie" avea, ca de obicei, alte planuri pentru noi. Totul a mers prost incepand de la cumparatul biletelor. Pentru ca Varanasi este cel mai important loc de pelerinaj hindus, trenul care era aproape gol intre Jodhpur si Jaipur era acum plin si biletele greu de obtinut. A trebuit sa platim o taxa suplimentara ca sa fim siguri ca urcam in tren, dar am platit-o cu inima impacata, ca macar eram siguri ca mergem mai departe.
Apoi in ziua plecarii, am ajuns prea devreme la gara, iar garile indiene sunt groaznice. Tot peronul si sala de asteptare erau pline de oameni trantiti direct pe jos pe langa bagaje si cand zic pline, trebuie sa-ti imaginezi ca spatiul pe unde mergi e mai mic decat suprafata ocupata de oameni. Adauga la asta faptul ca oamenii nu au obiceiul sa puna mana la gura cand tusesc si ca tusesc toti de parca-s pe moarte si ai deja o idee de ce loc edenic e gara din Agra. Ne mutam afara din gara, acolo aerul este respirabil, dar sunt o gramada de tantari, asa ca ne intoarcem inapoi pe peron. Ce mai, trei ore minunate.
In sfarsit, vine si trenul nostru, dar pe alta linie decat cea pe care trebuia. Fugim peste pasarela cu restul puhoiului de oameni care mergeau la Varanasi. Cand coboram de pe pod o luam inevitabil gresit in cautarea vagonului, iar trenurile indiene sunt lungi ca marfarele la noi. Am ajuns la capatul trenului, fara sa gasim vagonul si fugim "veseli" in directia opusa (nu sunt prea mandru de ce era la gura mea in timpul asta despre indieni si trenurile lor). Gasim in cele din urma vagonul, mai e inca timp pana pleaca trenul asa ca ne relaxam o secunda. Am crezut ca am scapat, dar cand ne urcam in tren ramanem ca trazniti. Pe locurile noastre, erau deja 4 oameni. Stam fara replica cu bagajele in spate, in mijlocul coridorului si nu intelegem ce se intampla. Aparent, clasa 2AC, inseamna doua paturi suprapuse, deci patru intr-un compartiment. Noi, in schimb am nimerit la 3AC, trei paturi suprapuse si deci sase oameni in compartiment. Si bucurie, bucurie, noi aveam si locurile cele mai de sus. Si mai bucurie, fiind vagon cu aer conditionat, eu am nimerit langa gura de ventilatie.
Pe langa "valurile" de noroc care ne loveau, am avut si proasta inspiratie sa punem rucsacii cu noi in pat, pentru ca citisem ca la Varanasi se fura din tren si, in plus, vazusem cu o zi inainte un japonez buimac care le povestea altora, ca cineva ii daduse sa bea apa in trenul dinspre Varanasi si i se facuse rau si d-abia ajunsese la hotelul unde l-am auzit si noi povestind.
In timpul unei nopti albe, inghesuiti intre bagaje si cu ventilatia in cap a trebuit sa regandim planul meu minune care mai presupunea doua calatorii cu trenurile de noapte. E greu sa descrii starea pe care am trait-o noi in acel tren, de abia dupa doua zile ne-am revenit dupa drumul asta. Oricum dorinta noastra de a mai "experimenta" India a fost franta. Am renuntat la restul excursiei planificate si am luat un bilet de avion spre Delhi.
Trenul merge de la Jodhpur la Varanasi si parcurge aceasta distanta in vreo 24 de ore. Noi am mers cu el de doua ori: prima data de la Jodhpur la Jaipur, iar a doua de la Agra la Varanasi. De fiecare data am luat biletul cel mai scump si, credeam noi, la clasa cea mai buna. Dar nici macar biletul cel mai scump, nu te poate feri de surprizele Indiei.
Cum o buna parte din drum este parcursa noaptea, majoritate vagoanelor sunt vagoane de dormit. De aceea, primul drum, desi l-am parcurs in timpul zilei, am mers intr-un vagon de dormit, clasa 2AC (cu siguranta acest detaliu nu pare foarte important si nici noi nu i-am dat mare importanta, dar experientele viitoare ne-au dovedit contrariul). La inceput in vagon mai erau o familie locala si un cuplu de englezii, mai in varsta, frumos imbracati. Ne-am gandit ca am nimerit bine, ca n-am luat biletul cel mai scump degeaba, doar mergeau oameni respectabili in vagonul nostru. Dar, n-a plecat bine trenul din gara si o aud pe Andreea "semitipand". Eu o intreb ce are. Cauza sperieturii din vagonul cel mai scump din tren era un soarece care zburda vesel pe sub bancile vagonului. Sase ore, cat a durat calatoria, am enumerat posibilele boli transmisibile de catre micul nostru tovaras de calatorie. Intre timp, vagonul s-a mai umplut dar in afara de englezi, nimeni nu a dat prea mare importanta soarecelui. Dupa ce s-au plans englezii, cineva a dat cu dezinfectant pe podea, dar nu a schimbat prea mult situatia. Cred ca si soarecele s-a bucurat ca merge pe o podea curata.
In cele din urma am ajuns la Jaipur si am coborat primii din tren, cu speranta ca nu va trebui mai sa trecem prin asa ceva vreodata. Dar bineinteles ca povestea nu s-a terminat aici.
Dupa Jaipur si Delhi am ajuns in Agra si vroiam sa cumparam bilet de tren spre Varanasi, cand am aflat cu bucurie ca singurul tren pe care puteam sa-l luam era, surpriza, Marudhar Express. In culmea "bucuriei", ne gandeam deja la reintalnirea cu vechiul nostru prieten si poate si cu familia lui, de ce nu :)
Dar "incredibila Indie" avea, ca de obicei, alte planuri pentru noi. Totul a mers prost incepand de la cumparatul biletelor. Pentru ca Varanasi este cel mai important loc de pelerinaj hindus, trenul care era aproape gol intre Jodhpur si Jaipur era acum plin si biletele greu de obtinut. A trebuit sa platim o taxa suplimentara ca sa fim siguri ca urcam in tren, dar am platit-o cu inima impacata, ca macar eram siguri ca mergem mai departe.
Apoi in ziua plecarii, am ajuns prea devreme la gara, iar garile indiene sunt groaznice. Tot peronul si sala de asteptare erau pline de oameni trantiti direct pe jos pe langa bagaje si cand zic pline, trebuie sa-ti imaginezi ca spatiul pe unde mergi e mai mic decat suprafata ocupata de oameni. Adauga la asta faptul ca oamenii nu au obiceiul sa puna mana la gura cand tusesc si ca tusesc toti de parca-s pe moarte si ai deja o idee de ce loc edenic e gara din Agra. Ne mutam afara din gara, acolo aerul este respirabil, dar sunt o gramada de tantari, asa ca ne intoarcem inapoi pe peron. Ce mai, trei ore minunate.
In sfarsit, vine si trenul nostru, dar pe alta linie decat cea pe care trebuia. Fugim peste pasarela cu restul puhoiului de oameni care mergeau la Varanasi. Cand coboram de pe pod o luam inevitabil gresit in cautarea vagonului, iar trenurile indiene sunt lungi ca marfarele la noi. Am ajuns la capatul trenului, fara sa gasim vagonul si fugim "veseli" in directia opusa (nu sunt prea mandru de ce era la gura mea in timpul asta despre indieni si trenurile lor). Gasim in cele din urma vagonul, mai e inca timp pana pleaca trenul asa ca ne relaxam o secunda. Am crezut ca am scapat, dar cand ne urcam in tren ramanem ca trazniti. Pe locurile noastre, erau deja 4 oameni. Stam fara replica cu bagajele in spate, in mijlocul coridorului si nu intelegem ce se intampla. Aparent, clasa 2AC, inseamna doua paturi suprapuse, deci patru intr-un compartiment. Noi, in schimb am nimerit la 3AC, trei paturi suprapuse si deci sase oameni in compartiment. Si bucurie, bucurie, noi aveam si locurile cele mai de sus. Si mai bucurie, fiind vagon cu aer conditionat, eu am nimerit langa gura de ventilatie.
Pe langa "valurile" de noroc care ne loveau, am avut si proasta inspiratie sa punem rucsacii cu noi in pat, pentru ca citisem ca la Varanasi se fura din tren si, in plus, vazusem cu o zi inainte un japonez buimac care le povestea altora, ca cineva ii daduse sa bea apa in trenul dinspre Varanasi si i se facuse rau si d-abia ajunsese la hotelul unde l-am auzit si noi povestind.
In timpul unei nopti albe, inghesuiti intre bagaje si cu ventilatia in cap a trebuit sa regandim planul meu minune care mai presupunea doua calatorii cu trenurile de noapte. E greu sa descrii starea pe care am trait-o noi in acel tren, de abia dupa doua zile ne-am revenit dupa drumul asta. Oricum dorinta noastra de a mai "experimenta" India a fost franta. Am renuntat la restul excursiei planificate si am luat un bilet de avion spre Delhi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu